Parteneri

Şcoala Postliceală de Studii Sanitare “Queen Elizabeth” Craiova are experiență în ceea ce privește inițierea și implementarea de proiecte și parteneriate educaționale, la nivel comunitar, național şi internaţional, în mod direct , cât şi prin intermediul Asociaţiei Mari Help Craiova, în a cărei structură organizatorică este, enumerând în acest sens:

Parteneriatul cu Asociaţia Femeilor din România ( AFR ), exprimat prin acordul de asociere în vederea realizării sustenabilităţii proiectului SERAF – „Şanse egale şi respect. Instrumente antreprenoriale dintr-o perspectivă de gen”, Contract POSDRU/97/6.3/S/62066, prin care s-au stabilit stabilit contribuţii şi responsabilităţi pentru fiecărui partener în vederea asigurării în bune condiţii a sustenabilităţii proiectului, precum şi modalităţi de desfăşurare a activităţilor pe perioada de sustenabilitate : august 2014 – decembrie 2016;

Parteneriatul cu Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul ANOFM de includere în reţeaua de colaborare şi parteneriat între furnizorii de formare profesională continuă publici şi privaţi din 4 regiuni de dezvoltare a României pentru implementarea proiectului “Parteneriat Public- Privat pentru Formare Continuă Performanţă” – PPPFCP – ID 132142 în perioada 06.01.2014 – 31.2015;

Parteneriatul cu Instituţia Prefectului Judeţului Dolj, materializat prin Ordinul Prefectului Judeţului Dolj, nr. 123 / 10.06.2014, prin care Asociația Mari Help Craiova a fost inclusă în componenţa Grupului de lucru pentru elaborarea STRATEGIEI LOCALE ANTIDROG A JUDEŢULUI DOLJ pentru perioada 2013-2020;

– Parteneriate în domeniul pregătirii practice de specialitate:

SPITALUL CLINIC MUNICIPAL ”FILANTROPIA” CRAIOVA, SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECŢIOASE ŞI PNEUMOFTIZIOLOGIE ”DR. VICTOR BABEŞ” CRAIOVA, SPITALUL FILIŞANILOR FILIAŞI, CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE CRAIOVA, CENTRUL MEDICAL SĂNĂTATEA CRAIOVA;

– Parteneriate cu instituţii ale statului din administraţia publică centrală şi locală: PREFECTURA JUDETULUI DOLJ, AVOCATUL POPORULUI – BIROUL TERITORIAL CRAIOVA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA, CENTRUL REGIONAL de PREVENIRE, EVALUARE şi CONSILIERE ANTIDROG CRAIOVA, INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ” OLTENIA” AL JUDEŢULUI DOLJ;

Parteneriate cu instituţii ale statului din domeniul învăţământului:

COLEGIUL NAŢIONAL “ELENA CUZA” CRAIOVA, LICEUL “MATEI BASARAB” CRAIOVA, ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “ CHRISTIANA” CRAIOVA, LICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI CĂI FERATE CRAIOVA, ŞCOALA GIMNAZIALĂ “TRAIAN” CRAIOVA, GRĂDINIŢA CU ORAR PRELUNGIT ”TUDOR VLADIMIRESCU “ CRAIOVA;

In urma aprobarii proiectului ERASMUS+ MY SMART SCHOOL (KA229-51B7DFE3, România, poz. 240: cod 2019-1-IT02-KA229-062216_5), Scoala Postliceala de Studii Sanitare ”QUEEN ELIZABETH” Craiova, a dezvoltat parteneriate cu institutii de invatamant din Europa:

Coordonator:

IPIAS G. GIORGI  
IPIAS G. GIORGI
    Italia
IPIAS G. GIORGI Map

Parteneri: 

1. Escola Secundária de Rocha Peixoto Escola Secundária de Rocha Peixoto

Portugalia

Portugalia

. .
2. Școala Postliceală de Studii Sanitare „Queen Elizabeth” Craiova
Școala Postliceală de Studii Sanitare
România
Școala Postliceală de Studii Sanitare
. .

3. Sehit Niyazi Erguven Anadolu Lisesi Sehit Niyazi Erguven Anadolu Lisesi

 

Turcia

Turcia

. .

4. 2oGymRodou

2o Gym Rodou

GreciaGrecia

– Parteneriate cu asociaţii neguvernamentale, corporaţii, firme din state europene:

WORK EXPERIENCE Ltd., U.K., OLYMPIC TRAINING & CONSULTING Ltd, GREECE, ASOCIAŢIA FEMEILOR ROMÂNCE DIN GRECIA, FOCUS CARE, NORVEGIA;

– Parteneriate cu organizaţii neguvernamentale, agenţi economici:

ASOCIAŢIA ALIANŢA INTERNAŢIONALĂ ANTIDROG, ASOCIAŢIA ALIANŢA INTERNAŢIONALĂ ANTIDROG – SECŢIUNEA SUD-VEST ”OLTENIA” CRAIOVA, EUROPEAN MEDICAL CENTER, ASOCIAŢIA FEMEILOR DIN ROMÂNIA, FUNDAŢIA REVISTA ”SCRISUL ROMÂNESC“, AGENŢIA DE TURISM “MERIDIAN INTER TOUR“ CRAIOVA, S.C. MADICO SQUARE SRL, S.C.DANA MARKET SRL CRAIOVA, ANATECOR ARAD, CABINET INDIVIDUAL AVOCAT BIANCA ACRIVOPOL, CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ – PSIHOLOG MOSORESCU CONSTANŢA.

Şcoala Postliceală de Studii Sanitare “Queen Elizabeth” Craiova efectuează înscrieri pentru absolvenții de liceu, CU sau FĂRĂ diplomă de bacalaureat.